Podoabe pe Pomul vieții (de Dania Dan)
On decembrie 5, 2022 by asociatia@rosfera.roÎNȚELEGE-ȚI VIAȚA
Acest model al structurării vieții sub forma unui pom sau brad pe care să-l împodobim împreună la ATELIERE DE IDENTITATE s-a conturat în timp în urma discuțiilor dintre colaboratorii la proiectele RoSfera.
Împlinirea oricărei ființe, din orice moment al vieții, liniștea, starea de bine depinde de înțelegerea propriei ființe și a lumii din jur, iar această înțelegere depinde de definire de la repere simple până la o detaliere complexă și completă.
FIRUL VIEȚII SAU AL IUBIRII - între sosire (naștere) și plecare (moarte)/ Nu te îndepărta de experiența iubirii în orice moment al vieții!
Viața se măsoară în experiențe, iar nașterea sau moartea sunt singurele momente pe care orice ființă din această lume le parcurge. Aceste extreme ale axei vieții sunt, de fapt, baza și vârful tulpinei bradului vieții, iar axa sau tulpina vieții este iubirea care parcurge orice nivel al vieții unei ființe. Așadar, dacă orice ființă vine pe această lume un timp oricât de scurt și are parte de experiența iubirii, viața ei este împlinită! Probabil că întruparea în ființă pe această lume are rostul experienței iubirii, orice altă experiență putând fi accesată de posibile entități fără a necesita corpul fizic, cu aceste simțuri și percepții.
NIVELUL 1: Viața fiecăruia dintre noi, venirea pe această lume nu este alegerea noastră, ci este (cel mai adesea) rezultatul unei iubiri.
NIVELUL 2: Lipsa iubirii nivelul ființei primare, lipsa afecțiunii este devastatoare pentru orice ființă care se dezvoltă în primii ani ai vieții, energia iubirii exprimată prin afecțiune fiind esențială pentru supraviețuire și evoluție armonioasă.
NIVELUL 3: Relațiile cu cei din jur și cu divinitatea se bazează pe iubire, iar în raport cu aceștia, fiecare ajunge la cunoaștere și înțelegere. Experiența iubirii nu este posibilă fără a fi în relație cu alții și cu universul din jurul ființei
NIVELUL 4: Iubirea în cuplu este cea mai bună soluție de oglindire și evoluție a unei ființe umane.
NIVELUL 5: Rezultatele profesionale și evoluția în acest sens depinde de pasiune, de abilități, ceea ce face ca o mare parte din timpul vieții unui om să se desfășoare în activități făcute cu plăcere, cu iubire.
NIVELUL 6: Socializarea și aprecierea celor din jur este un mod de înțelegere a propriei persoane și a propriei vieți. Fiecare ființă din această lume este o verigă în lanțul vieții și are un rost, astfel încât raportarea la celelalte ființe din jur trebuie să fie apreciativă și pozitivă.
NIVELUL 7 - al spiritualității: Așa cum fiecare celula a corpului ființei este o parte dintr-un întreg, la fel si ființa este o parte dintr-un întreg univers, iar iubirea este lumina sau acea formă de energie de care fiecare parte are nevoie.
NIVELUL 8: În fiecare moment al vieții, simțirea unei forme de iubire dă o împlinire, chiar dacă viața nu este la final, iar experiențele continuă în această lume.
STELUȚE PENTRU BRADUL VIEȚII TALE
Echilibrul unei persoane tinere sau adulte depinde de înțelegerea contextului în care s-a născut, a bagajului cu care a venit în viață, înțelegerea a ceea ce a acumulat începând cu primele momente ale vieții. Dacă identitatea persoanei este bine definită din primii ani de viață, bulversările din momentul adolescenței sau din diverse etape ale vieții adultului pot fi evitate.
La ATELIERE DE IDENTITATE vom oferi câteva repere referitoare la spațiu, timp, mediu, identitate de neam sau de comunitate, care pot fi general definite, iar prin proiectele și activitățile Asociației RoSfera fiecare își poate crea podoabele bradului vieții lor împreună cu colaboratori din domenii creative sau psihologi, acesta fiind și scopul ATELIERELOR DE MEȘTERIT BUCURII.
Susțineți (www.rosfera.ro/sustine) acest proiect si celelalte activități de la @ro.sfera
* distribuind postările noastre,
iar dacă aveți posibilitatea
* fie să redirecționați din impozitul pe venit personal sau afacerii,
* fie să sponsorizați sau
* să donați,
fiind ONG, depindem de implicarea celor care ne apreciază activitatea pe care o desfășurăm împreună cu colaboratorii.
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | |||
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |