Ateliere de scriere
#activitatieditoriale
Luni-vineri, între orele 18-19 (vă rugăm să ne trimiteți un email sau mesaj pentru programare)
Blogul REPERELE DANIEI (atașat site-ului EDITURII SAGA și realizat de Nelia Daniela Dîncu - editor cu o experiență de peste 20 de ani) cuprinde etapele și pașii de urmat de un autor de la idee la carte, apoi drumul cărții la cititor.
EXPERIENȚA SCRIERII
ATELIERELE DE SCRIERE pot fi utile celor care au nevoie de îndrumare în etapa autorului - a realizării unei cărți până în momentul în care aceasta poate fi preluată de o editură. Parcurgerea acestei etape la Atelierele de scriere înseamnă aducerea conținutului unei cărți cât mai aproape de forma pentru publicare, însă necesită anumite cunoștințe, precum folosirea corectă a limbii române, stăpânirea unor programe de editare text și imagine, folosirea căilor de comunicare necesare în proiectele de editare și altele .
Dacă autorul nu oferă lucrarea la anumite standarde cerute de o editură, toate acestea presupun costuri - la NEGRU PE ALB se poate solicita o ofertă de preț pentru servicii de editare). Blogul REPERELE DANIEI (atașat site-ului Editurii Saga) cuprinde îndrumări și informații utile celor care doresc să realizeze produse creative scrise (lucrări pentru obținerea unor diplome, cărți etc.).
ATELIERELE DE SCRIERE au și rostul de a parcurge drumul conceperii unei cărți. oricare ar fi scopul unui astfel de proiect: scriere terapeutică, exprimare creativă, proiect profesional etc.

PROCESUL DE DESIGN DE PRODUS
pentru o carte/
lucrare scrisă
Prima pagina din GHIDUL AUTORULUI se poate descărca pdf pe site-ul negrupealb.ro
Realizarea unui produs creativ prin scriere necesită, așadar parcurgerea etapelor procesului de DESIGN DE PRODUS pentru carte:
IDEEA
(cartea/ lucrarea scrisă) vrei să genereze profit?
CONCEPT
(procesul de scriere)
DA, VREAU PROFIT - Definește PUBLICUL scrierii/ DIFUZAREA
NU VREAU PROFIT - Definește SCOPUL acestei scrieri...
REALIZAREA PRODUSULUI SCRIS
(procesul de scriere)
- Are ELEMENTE GRAFICE? cu ilustrații/ imagini sau fără, color sau alb-negru etc.
- SUPORTUL pe care scrierea va ajunge la public? hârtie/ format electonic/ audio
TESTAREA PRODUSULUI SCRIS
(procesul de scriere și prima etapă a editării)
- primul cititor (poate fi editorul/ un referent-coordonator/ un prieten/ un cerc literar ș.a.)
FINANȚAREA PRODUSULUI
&
ASPECTE JURIDICE/ ECONOMICE
(editura/ regie proprie)
FINANȚAREA DIN PARTEA UNEI EDITURI (cedarea drepturilor de autor)
ASUMAREA COSTURILOR (păstrarea drepturilor de autor)
PRODUCȚIE (multiplicare - tipar/ înregistrare suport)
EDITURA gestionează procesul de producție
- EDITURA gestionează procesul de producție contracost
- AUTORUL gestionează procesul de producție
PROMOVARE & DISTRIBUȚIE & VÂNZARE
EDITURA promovează și distribuie produsele (pe căile proprii - website/ evenimente sau prin librării)
- EDITURA gestionează promovarea și vânzarea pentru autor
- AUTORUL gestionează procesul de producție (pe rețele de socializare/ website)
ATELIERUL 1 - IDEEA
(click pe + sau - pentru a desfășura sau restrânge conținutul reperelor)
CREAȚII @ ATELIERE DE SCRIERE
- Exploratori în spectrul autismului
#creatiiliterare #psihologie
Scriere inclusă și în Ateliere de meșterit bucurii în spectrul autismului

Autor: Dana Seucan
Ilustrații de Loredana Dan
Multe dintre creațiile literare reprezintă căutări de împlinire la nivel profesional și al creativității, fiind o completare a identității prin exprimarea diferitelor aspecte personale.
Împreună cu participanți la Ateliere de scriere și cu colaboratori (psihologi, filosofi, sociologi, istorici, scriitori și alți specialiști în diverse domenii ale cunoașterii), conturăm repere de identitate, care pot fi urmate de oricine se află pe calea clarificării identității.
REPERE DE IDENTITATE pentru creativi @ RoSfera
Împodobim pomul vieții împreună
Niveluri ale vieții (steluțe) făurite la ATELIERELE DE IDENTITATE
Oricine reușește conturarea reperelor de la primele trei niveluri poate avea o stabilitate pentru următoarele etape de împlinire ale vieții.
(click pe + sau - pentru a desfășura sau restrânge conținutul reperelor).
- #identitateprofesionala (#cesunteu)
- iubirea ca pasiune și creativitate
- #eusicelalalt: atracția și chimia
- #eusicelalalt: necesități de bază ale iubirii
- fizic
- psihic
- sufletesc
- #universulmeu: relația cu ceilalți - membri ai familiei, prieteni, colegi/ colaboratori etc.
- eu și divinitatea
- nevoi fiziologice și de supraviețuire
- experiența iubirii prin afecțiune (atenție și valoare din partea părinților sau a îngrijitorilor)
STELUȚĂ DE OBȚINUT LA ACEST NIVEL
ACTE PERSONALE OBLIGATORII
Între cei întrupați în lumea asta și cei de Dincolo există doar granița trupului. Am primit darul vieții în această lume, nu am decis noi să ne naștem în corpul pe care-l avem, însă ne-am născut să experimentăm iubirea, în diverse forme pe care le putem trăi doar pe lumea asta.
Momentul conceperii unei ființe este precum un big bang și este posibil doar datorită divinității.
- Fiecare ființă este în univers precum o celulă într-un organism.
- Putem alege în orice moment să vibrăm intens în loc să pâlpâim ca o luminiță plăpândă.
- #identitateacomunitatii:
- #identitatedeneam & arborele familiei (#cinesunteu)
- #identitateculturala & condiții de viață, evoluția celor din jur (#cesunteu)
- #identitatereligioasa (#cesunteu)
- întâmplări determinante (#cesunteu)
La Atelierul de istorie nr. 2 sunt conturate câteva repere pentru definirea timpului în care fiecare își trăiește viața și cum aza timpului poate influența parcursul existenței cuiva.
- caracteristicile corpului fizic: anatomie, moștenire genetică (specie, rasă), sănătate (#cumsunteu)
- aptitudini/ talente (#cesunteu)
- temperament (#cesunteu)
- energie și iubire (valoare în familia/ neamul din care face parte)
Împreună cu NEGRU PE ALB și cu EDITURA SAGA, se conturează Ghidul vieții, care poate ajuta pentru a avea o viață în ordine și o stare de bine. Paginile care se adună acolo pot fi descărcate în format pdf.
Susțineți-ne (www.rosfera.ro/sustine) să putem susține acest proiect si celelalte activități de la RoSfera
* distribuind postările noastre, iar dacă aveți posibilitatea
* fie să redirecționați din impozitul pe venit personal sau afacerii,
* fie să sponsorizați (*cheltuielile unei persoane juridice cu sponsorizările se scad din impozitul pe profit datorat, fără a depăși 20% din acesta și nici 0,75% din cifra de afaceri -sunt cheltuieli nedeductibile integral). sau
* să donați, fiind ONG, depindem de implicarea celor care ne apreciază activitatea pe care o desfășurăm împreună cu colaboratorii.
- VOLUNTARII (creativi și nu numai) sunt promovați pe căile noastre și pot beneficia de diverse oportunități din activitățile noastre sau din partea partenerilor
- PARTENERII (companii, organizații, instituții) sunt piloni de bază ai activității noastre și dorim să le susținem activitatea, la rândul nostru, prin metode și căi agreate reciproc.
- SPONSORII ȘI CEI CARE NE SUSȚIN CU DONAȚII vor avea de câștigat accesul la valorile pe care le promovăm și la activitățile pe care le derulăm, precum și beneficii anunțate în cadrul fiecărei activități în parte.
- Donații putem primi și în contul ASOCIAȚIEI ROSFERA (înregistrată la Registrul Comerțului/ Asociațiilor și Fundațiilor nr. 341/ 25.05.2021, C.I.F. 44439483):
RO53 RNCB 0182 1701 7408 0001, deschis la BCR, iar pentru sponsorizări vă rugăm să ne contactați pentru contract.
- În PUNCTELE DE CULTURĂ sau în atelierele noastre ne-ar fi de folos implicarea prin servicii sau donații, astfel ne susțineți activitățile și proiectele și putem, la rândul nostru, să susținem creativii.
Apreciem și pe această cale implicarea celor care ni s-au alăturat în proiect: