InFocus județul Maramureș

„Strîgă-m Doamne cine-m strîgă,/ Strîgă-m Pinte cel viteaz,/ Din munţii Maramorişului,/ Can deasupra Băiei./ Strîgă-m togma la Simedru:/ – Voi, voinici, voinicii miei,/ Nu vă lăsaţ somnului,/ Ca şi frunza codrului,/ Că luna lui brumari s-au ivit/ Şi Simedru mni-au vinit./ Noapte îi mare/ Şi<-i> frig tare;/ Trece vara, vai, maica,/ Vine iarnă, maşteha./ Că până frunza îi verde în codru,/ Tot voinicu mi<-i> lotru,/ Da’ dacă frunza din codru pică,/ Voinic n-agiunge nemică./ Până frunza codru-ş ţine,/ Toţ voinicii trăiesc bine,/ Dacă frunza codru-ş lasă,/ Toț voinicii trag p-acasă,/ Pă la fraţ, pă la surori,/ La rude, la verişori./ Da’ pă noi că ne-ar mustra/ Şi ne-ar zice tot aşa:/ „Să iernăm unde-am vărat,/ Să lucrăm unde-am mâncat!/ Ne-a fi ciudă şi ruşine,/ Da’ ascultaţ, voinici, de mine!/ Ţîpaţi-vă căftanele/ Şi vă îmbrăcaţ bundele,/ Şi deşcinzeţi armele,/ Luaţ îmblăciele,/ Şi îmblătiţ, de vă hrăniţ,/ Primăvara să agiungeţi!/ Că când a fi iarba ca acu,/ A fi frunza ca banu,/ De-a fi frunza în doi bani mici,/ A geme codru de voinici/ Şi iară-ţ mere cu mine/ Să vă învăţ a trăi bine./ Deci voinicii s-au sculat,/ Armele le-au dezbumbat,/ Îmblăciele au apucat, Pă sate s-au aşezat,/ Au îmblătit şi s-au hrănit/ Până vara au vinit./ Da’ trecu iarna, maşteha,/ Vini vara, vai, maica./ Voinicii toţi că s-au sculat,/ Tot pă Pinte l-au cotat/ Şi pă Pinte l-au aflat,/ El din gură c-au strîgat:/ – Voinici, dragii miei voinici,/ Care din iarnă aţ ieşit,/ Precum iarna, maşteha,/ Vini primăvara, maica./ Luna lui mai s-au ivit Și Sângiorzu ne-au vinit,/ Mândru codru au înfrunzit,/ Vai, bună cetate ne-au zidit./ Da’ ţipaţi-vă bundele/ Şi luaţ căftanele,/ Ţipaţi-vă îmblăciele Şi vă încinze-ţi armele,/ Şi blemaţ voi după mine,/ Să vă învăţ a trăi bine. În Baia Sprie au întrat,/ Băieşii s-au spăimântat/ Şi prânz mare c-au gătit, La masă le-au aşezat./ Iară Pinte că zice/ Şi cătră băieşi aşe-m grăie:/ – Daţi-m carne de marhă mare,/ Că place la voinici tare,/ Să ducem la masa me, În cel munte de cole./ Să fac eu o masă bună/ Cu tăţ voinicii împreună,/ Că mai bine s-or veseli/ Când ei, vai, c-or auzi/ Sturzi, vai, zău, şuerând/ Şi mierlele, vai, cântând./ Băieşii că s-au sculat,/ Boi graşi lor, vai, că le-au dat,/ Voinicii toţ că s-au sculat,/ Boii în munte i-au mânat,/ Iară Pinte că strîga,/ Pă fărtatu său îl învăţa:/ – Du-te tu la Marţ-ai Mare,/ Vai, tot să în Baia Mare/ Şi-m adă vin de cel mai tare,/ Vai, pă mâni, pă la gustare!/ Fărtatu său c-au plecat,/ În Baia Mare c-au întrat,/ Băieşii, zău, s-au sculat/ Şi pă dâns l-au întrebat:/ – După ce-ai vinit p-aice,/ De faci între oameni price?/ El din gură c-au strîgat:/ – Că pă mine m-au mânat / Vai, zău, Pintea cel Viteaz,/ Care îmblă tot can treaz,/ Ca pă mâni, pă la gustare,/ Să-i duc vin de cel mai tare./ Iară băieşii că l-au prins,/ În temniţă că l-au dus,/ În fiere că-l fereca/ Şi pă el că întreba:/ – Tu, fărtatu Pintiei,/ Spune moarte Pintiei,/ Că moartea Pinti de-i spune,/ Ia, tu capul nu le-i pune;/ Şi pă tine t-om cumpăni/ De tri ori cu galbinii/ Şi o dată cu ban albi,/ Doară aceie ţ-ar hi mai dragi!/ El mi-ş rupsă şi mi-s zisă/ Şi din gura lui grăisă:/ – Ba eu moartea Pintiei nu oiu spune,/ Batâr capu mi l-oiu pune!/ Ba el moartea Pintii o au spus/ Şi capu, vai, şi l-au pus:/ „Cu un plumb de aur, suflat, Cu tri grăunţă de grâu curat,/ De potcoavă, 3 [trii] grăunţă/ Şi de piperi tri grăunţă;/ Tot la furca pieptului,/ Unde-i mai greu voinicului.”/ Iară băieşii s-au sculat,/ Plumbi de aur c-au gătat,/ În puşcă că-i sloboze,/ Puşca bine o togme/ Şi la poartă să duce/ Şi poarta o încuie;/ Cu lanţuri că o lega,/ Cu lăcăţ o încuia./ Fărtatu Pinti zice/ Şi cătră băieşi aşe gr<ăi>e:/ – Daţ puşca, vai, zău, la mine,/ Că l-oiu împuşca, vai, zău, bine./ Că Pinte, vai, dac-a şti,/ El aice va veni,/ Eu la fereastă îl voiu aştepta/ Şi pă Pinte l-oiu împuşca,/ Tot la furca pieptului,/ Unde-i mai greu voinicului./ Iară Pinte ce Viteaz/ În zor de zio s-au sculat,/ El din gură c-au strîgat:/ - Ciudă mare ce-am visat,/ Comânacul mieu cel nou,/ Vai, tot rupt şi târpărit,/ Ca de foc rămăduit/ Şi de sabdie tăiet./ Şi sabdiuţa me ce noao,/ Frântă de mân amândoao,/ Arsă, ruptă şi îndoită,/ Ca de foc rămăduită./ Vai, rău-i de-aiesta vis,/ Cret [!] că pă fărtatu mieu l-au prins!/ D-ascultaţ, voinici, de mine,/ Că eu bine că voiu spune,/ Şi sculaţ, voinici, nu durmiţ,/ Că nu-i vreme de durmit,/ Ce-i vreme de întrat în Baie/ Să batem şi doburile/ Să luom argiînturile/ Să trăim şi noi cu ele!/ Pe fărtatu să-l scoatem,/ Să nu-l lăsăm la acest loc rău!/ Şi el, vai, zău, n-au ştiut/ Că fărtatu său l-au vândut./ Iară Pinte s-au sculat,/ Cu voinicii c-au plecat,/ Vai, tot, zău, la Marţ-ai Mare,/ Tot la târg la Baia Mare./ Că să scoaţă pă fărtatu său,/ Să nu-l lasă la acest loc rău./ Iară Pinte că vine,/ Cu voinicii că sose/ Şi din gură că zice,/ Şi cătră voinici grăie:/ Vai, ciudă-i de-aiasta, ciudă,/ Că poarta Băie-i încuiată./ Că când eu p-aice vinie,/ Ia poarta o deștide,/ Iară amu o au încuiat,/ Că pă fărtatul l-au legat./ Pinte la poartă sose,/ Cum sose o şi zdrobe,/ Cu bâltagu că tăie/ Şi tot gios că o rumpe,/ La temniţă să duce,/ Tot bâltagu că scote,/ La fereastă că sose,/ Pentelele gios tăie./ Fărtatu Pintii sta/ Şi pă Pinte-l aştepta,/ Pă Pinte l-au împuşcat,/ Pite în gerunte au picat./ El din gură c-au strîgat:/ – Fărtatul mieu m-au mâncat/ Şi, vai, pă mine m-am gătat,/ Tot de mână de fărtat!/ Vai nu-l ierte Dumnezeu,/ Cum vându el trupul mieu!/ Voinicii toţ că s-au spăriat,/ Iar lume, zău, c-au împlut./ Iară băieşii s-au sculat,/ Pă fărtatu Pinti l-au legat,/ În fiere că-l fereca,/ Pă roată că-l strănciuna./ Împăratu dac-au ştiut/ Că pă Pinte l-au omoât,/ Vai, tare s-au supărat,/ Un sol mare c-au mânat./ Solu în Baie c-au întrat/ Pă toţ dmnii i-au chemat,/ Pă furcă-i, vai, înţepa/ Şi din gură aşe strîga:/ În ţara împăratului, Numai un voinic a lui,/ Şi la voi, vai, au vinit,/ P-acela l-aţ potopit!/ Şi împăratul că-l iubie,/ Cărţ la dânsul că scrie:/ Vai, el să nu zăbovască,/ Ce în oaste va să pornească./ Că împăratu auzie/ Că nemica nu-l prinde,/ Nici plumb, nici sabdie,/ Fără numai carabdie./ Şi Pinte, de s-ar fi dusă,/ În mare dmnie l-ar fi pusă;/ Ce Pinte înapoi scrie,/ Ca să-i de lui graţie/ Pă doi ai, zău, vai, pă tri,/ Până a mai strânge voinici./ Într-aceie vreme l-au omorât,/ Împăratu ș-au bănuit,/ Porție mare a ţîpat,/ Băieşii s-au spăimântat:/ Şi în tot anu, vai, că dau,/ Pă felderă câţ bani stau./ Iară băieşii s-au sculat,/ Tica Pinti o au tăiat/ Şi în poartă ei o lega,/ Şi ei tot aşe strîga:/ Jele-i Doamne cui jele,/ Jele-i, Doamne, Țăriei,/ Ţăriei şi Băiei,/ Băiei şi frunziei,/ Frunziei şi ierbiei,/ De ticuţa Pintiei,/ Că şede în poarta Băiei!/ Care o plânge tot ei/ Şi o pică picurile,/ Şi o cară pasările/ Din toate primeverile,/ Pă supt toate streşinile,/ De-ș noiesc şi cuiburile.”