Pomul vieții

Poala codrului, 

De mustră-să, mustră,

Teiul cu bradul.

Bradul aşe când grăieşte,

Şi pre teiul dosădeşte.

– Da’ lemn, tu telcios

Şi putregăios,

Cui te bizuieşti,

De tu de-mi aşe creşti,

În rând cu brazii

Şi cu molizii?

Iară teiu că-i răspunsă

Şi bradului aşe-i zisă!

– Ale, brade minunate,

De nu te-ai mai lăuda-te,

Înnalt eşti şi minunat,

Rău grăieşti şi fără sfat,

Că eu nu sânt teiu telcios

Şi putregăios,

Ce eu sânt un lemn de treabă

Ce vin meşteri de mă întreabă

Şi mai bine mă clătesc,

Şi icoane mă croiesc*,

Şi în beserică mă bagă,

Toată lume mi să roagă.

Nu-s ca tine umbră înaltă,

Tot verde şi <ne>uscată,

La vârvu tu eşti cioturos,

La trupină răşinos

Şi n<u>-ai nici un folos,

Batâr te ţii şi mai gros!

Bradu foarte să mânie

Şi din gură aşe grăie:

Nu mă mai mustra

Pintru sânătatea ta.

Că ştii, frate, dau nu şti<i>

Că mulţ voinici că să bat

Până şindila**mă fac.

Şi de n-ar fi şindila,

Ploile te-ar pl<o>ua

Şi argiântul ţi l-ar spăla.

Dară eu îţ ţii strana,

Da’ ca fraţii să trăim,

C-amândoi că trebuim

Şi aşe să ne veselim,

De împreună să trăim.

Aliluiia <de> 3 <ori>.”