(nota de subsol) ”Pomul vieţii - alături de cultul soarelui - este unul din marile mituri străvechi, euroasiatice ale oamenilor ce trăiesc în aceste zone cu trimitere la vechiul deziderat al omenirii: Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Este o moştenire a dendrolatriei, care în Maramureş apare în cele trei ipostaze: tiparul traco-dacic, tiparul iranian şi tiparul helenistic (Paul Petrescu, Motive decorative celebre, Bucureşti, 1971, pp. 39 şi următoarele). Asocierea dintre pomul vieții și manifestarea divină se regăsește în tradițiile creștine (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, Polirom, 2009 pp. 95). Ei spun că „există o analogie, ba chiar o reluare de simboluri între arborele primului legământ - pomul vieții de care vorbește FACEREA - și arborele crucii, sau arborele Noului Legământ, care regenerează Omul”. În iconografia creștină „apare frecvent imaginea crucii sau arborele cruce”... În Muzeul Etnografic al Maramureșului din Sighet, pe fața unei lăzi de zestre din satul Desești, în plan central, este incizată o cruce cu brațele egale, din varfurile cărora se dezvoltă ramuri verzi, cu frunzulițe de brad, pe care stau păsări stilizate. Stâlpii porților maramureșene, arhitectura în general, în textilele populare, iconografia etc. motivul arborelui vieții este prezent peste tot în toate cele trei ipostaze/ tipare. (Mihai Dăncuș, Arhitectura vernaculară a Maramureșului..., 2010).”